La „corturile” lui Victor Ponta se strâng, în continuare, semnături

La Gară, pe „faleză”, vizavi de ruina unui fost hotel, îmi atrage atenția primul cort, din noua generație, cu „Victor Ponta președinte”. În cort, o masă de plastic garnisită cu pliante colorate, inclusiv un calendar mic, de buzunar, pe 2015, cu poza „președintelui” pe verso.

Doi domni, eleganți, în costume, lângă masă. Îmi oferă „documentație” electorală. „Doar pentru asta sunteți aici, la cort?”, îi întreb. „Pentru asta, pentru explicații, pentru alte răspunsuri, dacă sunt necesare”, îmi enumeră, amabil, unul dintre activiști. „Cineva mi-a spus că a semnat, la cort, ceva, pe un formular, în legătură cu susținerea lui Victor Ponta…”. „Da”, spune iar domnul în costum, puțin încurcat. „Dar acum nu avem formularele. Încă n-au ajuns. E vorba despre un sondaj. Dacă omul vine la vot, pe cine votează în primul tur, pe cine în al doilea”.

Mulțumesc pentru amabilitate, cu regretul că n-am reușit să intru în posesia unui formular de sondare și mă îndrept spre mașină. Omul meu nu scapă ocazia, cât mai sunt prin preajmă, să mă imortalizeze, pentru posteritate, în pozele pe care le face, supriză, propriului cort, cu mult interes.

La cort, la Romană

În Romană, alt cort, chiar la coloane. Un domn mai în vârstă, altul mai tânăr. Materialul documentar, același, plus formularele de rigoare. „Strângeți semnături?”, întreb cu ochii la o listă de vreo cinci persoane, „regulamentară”, cu nume, prenume, serie și număr de buletin. „Da, strângem!” spune tânărul, și împinge, ofertant, opisul mai la vedere. „Semnături pentru domnul Ponta?” întreb. „Pentru dânsul” vine și răspunsul. „Dar la ce vă mai trebuie semnături, cu două săptămâni înainte de votare?”. „Pentru susținere, pentru încurajare”, îmi răspunde seniorul. „Și vine lume?”, întreb iar cu ochii la cele cinci nume de pe listă, strânse până-n prânz. „Vine, vine”.

O doamnă hotărâtă

Tocmai atunci, aud în spatele meu glasul unei femei. O doamnă, aproape de 70, îmbrăcată și dumneaei regulamentar, cu un deux-pieces, cafeniu, se interesează, la rându-i, de „mersul trebii”. „Auzi, mă gândesc să iau la mine, la bloc, niște liste. Am vreo 90 de persoane… Ce zici?”. „E bine să luați”, zice tânărul și se întoarce, iar, la subsemnatul. „Vreți să vă scriu eu?!”. „Ce să scrii?”, întreb suprins. „Să vă scriu, pe listă, adică”. „Să mă mai gândesc”, temporizez eu, apoi îl întreb despre formularele de sondare. „Avem, sigur!”, caută pe sub hârtii și îmi întinde un exemplar șters, aproape ilizibil. „Ați rămas fără toner”. „Vi-l citesc eu, dacă vreți”. Nu vreau, și-mi întinde altul, mai cu vlagă. Prima rubrică, „Dacă vin la vot”. A doua, „Cu cine votez în primul tur”. Lista începe cu Ponta, continuă cu Iohannis, vin apoi, în ordine, Tăriceanu și Diaconescu; Udrea e la poziția a cincea și ultima de pe lista „cortului”. A treia rubrică: „Cu cine votez în turul doi”; ordinea, Ponta, apoi Iohannis, și la final, „cu niciunul” sau „nu m-am hotărât”

„Vă scriu?!” mă întreabă, din nou, tânărul, cu pixul pregătit. Cei trei mă privesc insistent, unul cu speranță, alții cu reproș, ca pe un individ care nu știe ce vrea, deși are totul la nas.

Le mai cer un răgaz și plec gândindu-mă la utilitatea imediată a unui astfel de demers: liste, nume, date civile, sondaje interne, răspunsuri.

Omul cu nevoi

„Dă tricouri?!”. Întrebarea mă trezește, aproape violent, din cugetare. „Poftim?”. „La cort, dă tricouri PSD?”, mă întreabă un cetățean, care pare să aibă, cu adevărat, nevoie de tricou. „Nu!”. „Dar ce dă?”. „Nimic”. „Să-i…”, zice, și pleacă de unde a venit, lăsându-mă perplex.